Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Am îndrăznit să mă apropii de tine,şi să te privesc cum dormi.Te-am studiat atent şi am schiţat un zâmbet.Uşor,mi-am pus capul pe umărul tău şi-ţi priveam conturul buzelor.Cu buricele degetelor îmi scriam numele pe abdomenul tău…
Nu m-am putut abţine şi m-am lipit de tine.Îţi cuprind lobul urechii cu buzele,iar apoi îţi şoptesc cuvinte nespuse.Cobor uşor,sărutându-te pe gât.Mă întorc prin a-ţi contura cu limba,buzele.Imediat mi-ai muşcat buzele,iar apoi le-ai sărutat suav aşa cum numai tu ştii.Nu dormeai!
Încerc să-ţi spun ceva,dar îmi acoperi gura cu săruturi repezi.Mâna ta îmi cuprinde faţa şi mă săruţi tot mai apăsat…Ai creionat în mine urme de amor încins.Eşti dulce şi cald – şi te iubesc!

Cu ochii mari…

…mă îndrept spre pagini palide ce se găsesc întipărinte-n mine.

Gândul înfiorat că vor cădea perechi de gânduri seci pe care doar albul imaculat le-ar face tolerabile,mă face sa strig cu ultimele puteri: „Copilărie, nu pleca!”

Totuşi îmi ţin gândurile,aşa cum îşi ţin copiii,şugubeţi,respiraţia şi ameninţă că se sinucid închizând gura şi ţinându-se de nas.

Încă o zi,încă o luptă şi tot nu realizez unde au dispărut acele două mâini puternice ce mă ridicau în aer,cândva,şi-mi insuflau siguranţă şi totodată speranţă…

Un zâmbet -ironic şi amar- îmi e răspunsul.