marți, 1 iunie 2010

Cu ochii mari…



…mă îndrept spre pagini palide ce se găsesc întipărinte-n mine.

Gândul înfiorat că vor cădea perechi de gânduri seci pe care doar albul imaculat le-ar face tolerabile,mă face sa strig cu ultimele puteri: „Copilărie, nu pleca!”

Totuşi îmi ţin gândurile,aşa cum îşi ţin copiii,şugubeţi,respiraţia şi ameninţă că se sinucid închizând gura şi ţinându-se de nas.

Încă o zi,încă o luptă şi tot nu realizez unde au dispărut acele două mâini puternice ce mă ridicau în aer,cândva,şi-mi insuflau siguranţă şi totodată speranţă…

Un zâmbet -ironic şi amar- îmi e răspunsul.

0 comentarii: