sâmbătă, 5 februarie 2011

Micuţo.



Era nevoie de o privire firavă,de o singură melodie ca să găsesc putere. Putere pentru a putea privi către amintiri,amintirile noastre. Timpul şi vântul le-au acaparat şi le-au închis cu o mare viteză în noi.

Toate nebuniile,toate visele noastre mi-au revenit în minte. Cum aş putea uita momentele alea perfecte care dispar cu viteza luminii? Dar reapar într-o fracţiune de secundă,şi totodată reuşesc să îţi inducă o stare de libertate,de fericire,de siguranţă.

Cum aş putea uita serile petrecute,beţiile,floricele arse,minciunile spuse,invazia de sentimente contradictorii pe care o simţeam amâdouă şi ne placea? Serile când ne ţineam ca doi copii de degete uitâdu-ne la cer şi vorbind despre iubiri imposibile? Cum să nu-mi pese când tu eşti cea care îmi spune mereu că sunt scorpie şi distantă,iar mai apoi că mă iubesti aşa cum sunt eu?

Cum să nu te iubesc,micuţo,când ne ştim de-o viaţă?

1 comentarii:

THeo :) spunea...

:">
te iubesc !